Târg de Crăciun la Școala Gimnazială Nr.1 Slatina

Date:

Începutul de săptămână dedicată proiectului „Școala Altfel” a venit cu organizarea unui târg Crăciun realizat în parteneriat cu Liceul Tehnologic Crâmpoia.

Cea mai importantă lecţie pe care copiii au învăţat-o astăzi a fost solidaritatea faţă de alţi copii şi societate.
Scopul acţiunii a fost vânzarea unui număr cât mai mare de elemente decorative și produse de patiserie, pentru a oferi sprijin material unui elev al școlii din Slatina, din cadrul Programului „A doua șansă”.

„În acest sens, elevii noștri au confecționat decorațiuni de Crăciun care au fost expuse spre vânzare la standurile amenajate, pentru fiecare clasă, la parterul Școlii iar elevii de la Liceul Tehnologic Crampoia au îndulcit sufletele cu produse de patiserie. Mobilizarea de care au dat dovadă elevii și cadrele didactice a fost incredibilă, demonstrând că ÎMPREUNĂ facem fapte bune. Târgul a reprezentat un prilej de reflecție asupra valorilor umane pe care comunitatea noastră școlară le împărtășește: iubirea, bunătatea, solidaritatea, încrederea, respectul”, spun reprezentanţii şcolii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Mihai Țiu: ”Libertatea şi demnitatea românilor trebuie apărate fără niciun fel de compromis”

Ziua Internaţională a Drepturilor Omului este sărbătorită în întreaga...

Senatorul Robert Ghiță NU A VOTAT Legea lui Vexler

Senatul a respins cererea de reexaminare formulată de președintele Nicușor...

3.605 de slătineni vor primi Tichetele Sociale de Crăciun

Primăria Municipiului Slatina anunță începerea acțiunii de distribuire a...

Cinema ”Eugen Ionescu” Slatina anunță filme noi

Începutul săptămânii vine cu un nou program la Cinema...