Țiu Mihai Adrian, mesaj pentru veteranii din Teatrele de Operaţii

Date:

Ziua de 11 noiembrie este dedicată anual veteranilor din Teatrele de Operaţii şi este momentul în care îi cinstim pe militarii români care au participat la misiunile internaţionale ale României. Cu acest prilej, deputatul S.O.S România de Olt, Mihai Adrian Țiu a transmis următorul mesaj în semn de prețuire și recunoștință a meritelor acestora pentru apărarea intereselor României:

Ziua de astăzi are o simbolistică aparte, la data de 11 noiembrie 1918, ora 11:00, a fost semnat Armistiţiul între Puterile Antantei şi Germania în urma căruia a avut loc încheierea Primului Război Mondial şi România se îndrepta spre una dintre cele mai importante zi din istoria ţării, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Îi comemorăm astăzi pe cei care şi-au pierdut viaţa pe fronturile străine, participând la misiuni în afara teritoriului statului român. Macul roşu, simbol al sacrificiului militarilor din Primul Război Mondial, este purtat în această zi, amintind de sacrificiul militarilor români.În judeţul Olt mai sunt în viaţă doar doi dintre veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial, ceea ce reprezintă o mare onoare pentru noi. Veteranii vor rămâne un model de devotament şi curaj şi avem datoria morală să le recunoaştem meritele şi să păstrăm vii faptele eroice ale celor care nu mai sunt printre noi, iar astăzi mă înclin cu respect în faţa tuturor.În aceste vremuri tulburi, în care războaiele provoacă îngrijorare, noi românii avem datoria să aducem un omagiu militarilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din Africa, Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan. Astăzi, la opt decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, când nimeni nu se gândea că pacea va fi din nou zguduită în întreaga lume, rememorăm trecutul eroic al veteranilor români şi aducem un omagiu celor pe care îi numim eroi. Îmi arăt astăzi recunoştinţa pentru veteranii care şi-au sacrificat familiile şi au ales câmpurile de luptă! Distinşi veterani din Teatrele de Operaţii, veţi rămâne mereu un exemplu de curaj pentru societate şi un model pentru tinerele generaţii. Sacrificiul veteranilor nu va fi niciodată uitat! Respect şi onoare veteranilor noştri! Un popor unit nu poate fi învins!„ este mesajul deputatului Țiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Un nou consilier local la Slatina, după demisia lui Marian Costea

La începutul lunii august a.c., consilierul local şi prim-vicepreşedinte...

O nouă selecție de filme, la Cinema ”Eugen Ionescu” Slatina

Săptămâna începe în forță la Cinema „Eugen Ionescu” Slatina...