Un nou centru de îngrijire la standarde europene, inaugurat în comuna Fălcoiu, județul Olt

Date:

Consiliul Județean Olt finalizează una dintre cele mai importante investiții în rețeaua de asistență socială din regiune: Centrul de Îngrijire și Asistență Fălcoiu, o instituție modernă destinată persoanelor adulte cu dizabilități.

Construit de la zero, centrul oferă 50 de locuri de cazare într-un spațiu generos, cu o suprafață desfășurată de 2.737 metri pătrați, distribuită pe trei niveluri: demisol, parter și etaj. Noua clădire este dotată cu toate facilitățile necesare pentru a asigura un trai decent și servicii specializate pentru beneficiarii săi.

Centrul dispune de:
– Dormitoare cu băi proprii;
– Cabinete medicale, sală de tratamente și recuperare;
– Camere pentru consiliere psihologică;
– Atelier ocupațional, bucătărie modernă și sală de mese;
– Lift interior, grupuri sanitare adaptate și un sistem termic performant;
– Foișor din lemn, spații verzi, alei pietonale și zone de relaxare și mișcare în aer liber.

Proiectul a fost conceput pentru a răspunde în mod real și eficient nevoilor persoanelor aflate în situații vulnerabile, oferindu-le condiții civilizate, sigure și respectuoase. Începând chiar din această săptămână, beneficiarii vor fi primiți în noul centru – un spațiu care pune în prim-plan respectul pentru demnitatea umană.

Centrul de la Fălcoiu este un exemplu de bună practică în domeniul serviciilor sociale și marchează un pas important spre o rețea de asistență integrată, la cele mai înalte standarde europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

PSD Olt îl propune pe Florin Barbu pentru Ministerul Agriculturii

Sâmbătă, 21 iunie, în cadrul Consiliului Politic Județean, delegații...

Cele mai așteptate filme vin la Cinema Slatina

Săptămâna începe în forță la Cinema ”Eugen Ionescu” Slatina...

Baza Sportivă ”Ion Pârvulescu”, inaugurată pe 28 iunie

Baza Sportivă ”Ion Pârvulescu” de la Școala Gimnazială nr....

Ziua Comunei Ipotești. Spectacol extraordinar, cu artiști îndrăgiți

Primăria, condusă de primarul Constantin Necşuţ, și Consiliul Local...