Violenţă la Redea. Un primar acuză… „Am fost agresat fizic, lovit și înjurat”

Date:

Acte de violenţă petrecute la Redea pe fondul luptei pentru fotoliul de primar al comunei. Primarul în funcţie, Dan Bălă, susţine că ar fi fost agresat fizic de către opozantul său, Sorin Ciocîrlie.

Dan Bălă afirmă că „în timp ce mă aflam pe strada Sârbeniei pentru a pregăti începerea proiectelor de asfaltare, șanțuri-podețe și piste de biciclete din comuna noastră, am fost agresat fizic, lovit și înjurat de candidatul PNL la funcția de primar al comunei Redea! Așa a înțeles Sorin Ciocîrlie și PNL-ul de la Redea că se dezvoltă o comunitate, prin scandal zilnic,  lovirea cetățenilor și jignirea lor!”.

Edilul-şef a ajuns la spitalul din Caracal, acolo unde s-au efectuat toate procedurile medicale în contextul unor politraumatisme craniene. Acesta a petrecut câteva ore la spital, fiind externat şi găsindu-se acasă, pentru recuperare.

În acest sens, poliţiştii polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Sorin Ciocîrlie nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Val de închideri a mai multor televiziuni: MTV, TeenNick și CBS Reality dispar din România pe 31 decembrie

Paramount Skydance continuă restructurarea agresivă a portofoliului său internațional...

Județul Olt, pe podiumul național al persoanelor cu handicap grav

România înregistrează peste 363.800 de persoane cu handicap grav,...

Deputatul Mihai Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Ștefan„

În fiecare an, pe 27 decembrie, conform calendarului ortodox, creștinii...

Planul Roșu de Intervenție pe DEx 12. Accident rutier grav, în zona Optași Măgura

Un accident rutier de amploare s-a produs pe Drumul...