Volodimir Zelenski e „În slujba poporului”, la PRO-ARENA

0
1297
foto: kvartal95

Poporul ucrainean trece printr-o grea încercare, iar războiul pare să nu se încheie prea curând. Cu toate astea, ca formă de solidaritate, mai multe televiziuni europene au cumpărat serialul care l-a făcut celebru pe actualul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski: „În slujba poporului” (Слуга народу – Sluga Narodu). Serialul a avut trei sezoane şi un film de lung metraj.

Începând din 9 aprilie, în fiecare zi de sâmbătă şi duminică, serialul va fi difuzat la ora 21:00, pe PRO-ARENA (fost PRO-X şi Sport.ro).

Serialul „În slujba poporului” s-a lansat, în România, pe platforma voyo.ro a grupului PRO şi prezintă povestea unui profesor de istorie de la un liceu. Acesta este filmat de un elev când spunea ce le-ar face politicienilor, dacă ar avea puterea necesară. Filmuleţul a devenit viral pe reţelele sociale, iar oamenii Serviciilor îl caută acasă. Din acel moment, viaţa profesorului se schimbă spectaculos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.