106 de Românie modernă. Ziua Naţională, marcată la Slatina

Date:

Se împlinesc azi 106 ani de la încheierea procesului de făurire a statului naţional unitar român. Măreţul act de la 1 Decembrie 1918 a constituit expresia unei legitimităţi absolute, a fost un imperativ istoric determinat de realităţi şi necesităţi, precum unitatea de neam şi limbă a românilor din toate provinciile ţării, ca unul şi acelaşi popor, continuitatea în viaţa economicăşi culturală, identitatea intereselor şi aspiraţiilor lor. În momentele de cumpănă ale istoriei patriei, cînd a fost pusă In primejdie existenţa noastră ca statşi popor, între toţi românii s-a realizat o unitate de voinţă şi acţiune în apărarea intereselor naţionale fundamentale.

Astăzi, la Slatina a fost organizată o ceremonie dedicată Zilei Naţionale, care s-a desfîşurat în zona statuii lui Alexandru Ioan Cuza. Sute de slătineni au participat la ceremonia care a debutat cu onorul dat prefectului. A continuat cu intonarea omnului de stat, un serviciu religios, discursuri şi depunerea de jerbe.

Parada militară a fost una mai degrabă austeră, faţă de cea de anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

89 de cupluri care au celebrat nunta de aur, premiate de Primăria Slatina

Consiliul Local și Primăria municipiului Slatina vor organiza pe...

Acțiuni de amploare ale poliţiştilor olteni. Zeci de permise auto, reţinute

Sâmbătă, 11 ianuarie 2025, polițiștii olteni au desfăşurat acţiuni...

Cofetăria „Măriuca”, un loc plin cu surprize dulci

Un loc primitor, preţuri accesibile, cu gazde bune, cu...

Au fost desemnați cei mai buni sportivi ai județului Olt

A devenit deja o tradiție ca Direcţia Judeţeană pentru...