Modernizarea instituţiilor de învăţământ din Scorniceşti, promisiune îndeplinită

Date:

Primarul oraşului Scorniceşti, Daniel Tudor, a promis, iar acum promisiunile devin fapte. Investiţia în educaţie a fost o prioritate pentru administraţia locală.
Pe lângă lucrările de modernizare de la școlile din Mărgineni, Jitaru, Bircii, la gradinița din Chițeasca, dar și la Liceul „Constantin Brîncoveanu”, primarul mai anuţă şi un al proiect important pentru urbe: dezvoltarea sistemului de supraveghere în oraş.

„În acest sens, vă aduc la cunoștință faptul că în această perioadă se vor desfășura – prin PNRR, ample lucrări de modernizare la școlile din Mărgineni, Jitaru, Bircii, la gradinița din Chițeasca, dar și la Liceul Constantin Brîncoveanu din Scornicești.
De asemenea, de o reabilitare completă va beneficia și fostul sediu al primăriei, pentru care, ulterior, vom găsi și întrebuințarea adecvată.
În altă ordine de idei, un alt obiectiv important, pentru care dăm startul lucrărilor de modernizare, este cel axat pe sistemul de monitorizare video, extrem de necesar, atât pentru dezvoltarea orașului nostru, cât și pentru siguranța tuturor celor dragi.
Vă mulțumesc și vă asigur că voi reveni, de fiecare dată, cu informații noi și proiecte utile pentru orașul Scornicești și toate localitățile componente!”, declară primarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Copil de 9 ani, salvat după o misiune contracronometru

O misiune dramatică de salvare a avut loc duminică...

Ziua Comunei Cilieni, pe 24 august

Consiliul Local și Primăria comunei Cilieni, reprezentată de primarul...

„Trusoul pentru nou-născuți” acordat unei noi familii din Brebeni

„Trusoul pentru nou-născuți” a fost din nou acordat în...

Primăria Caracal, sistem digitalizat pentru plata taxelor şi impozitelor locale

Primăria municipiului Caracal a pus la dispoziția cetățenilor un...