Când scapă Slatina de şantiere şi când vom bea apă curată (VIDEO)

Date:

Cu singuranţă, nimănui nu i-au plăcut şantierele care, de câţiva ani, au întors Slatina cu susul în jos şi au dat imaginea unui oraş bombardat.
Lucrările efectuate de Compania de Apă Olt se apropie de final, iar din 2025, municipiul reşedinţă de judeţ nu va mai avea niciun şantier deschis în contextul investiţiilor în apă şi canal.

Viceprimarul Slatinei, Alexandru Berechet (PSD), prezent în emisiune „De la stânga la dreapta”, de la OLT TV, a spus când se vor încheia lucrările.

„Într-adevăr, Compania de Apă Olt este în grafic cu lucrările, proiectul este până în 2025. Însă, o mare parte din lucrări au fost efectuate şi urmează să-şi facă recepţiile”, a spus Berechet.

Speranţa unei ape… curate
Din 2025, locuitorii Slatinei îşi vor aminti de acea apă murdară, de culoare nisipoasă şi char cu un miros bizar. Anul amintit ar veni cu apă curată, pentru că noile conducte, care nu mai sunt din materialele clasice, cel puţin aşa speră edilul.

„Sperăm că da… Sperăm că putem să o consumăm…”, a spus zâmbind tânărul viceprimar.

Minutul 13:30

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Cum arată buletinul de vot pentru primul tur de la prezidențiale

Românii merg la urne pe 24 noiembrie, pentru a-şi...

Blocul Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, modernizat complet

Lucrările de modernizare la blocul Medicală al Spitalului Judeţean...

Tradiţia continuă. Când vedem „Singur acasă” la PROTV

Dacă ai terminat toate serialele de pe Netflix şi...