Joi seară, primarul Slatinei, Emil Moţ, anunţă, prin intermediul unei postări, pe pagina de sa de socializare, că directorul Colegiului „Ion Minulescu”, Christian Ionescu, şi-ar fi dat demisia. Gestul straniei demisii a directorului vine în urma posibiliei toxiinfecţii de la cantina liceului, când mai mulţi elevii şi câteva cadre didactivce au avut stări specifice unei toxiinfecţii. Primele simptome au avut loc vinerea trecută.
„Apreciez gestul domnului director al Colegiului „Ion Minulescu”, Christian Ionescu, care şi-a asumat vina şi a demisionat din funcţie.
Dar ar trebui să se simtă şi unele dintre persoanele aflate în subordinea sa, oameni care nu şi-au făcut datoria fie din rea voinţă, fie din incompetență!
A fost un cerc vicios, în urma căruia au avut de suferit copiii noştri.
În calitate de primar şi de părinte, susţin în continuare solicitarea ca autorităţile competente să continue controalele şi să găsească sursa contaminării de la cantina şcolii.
De asemenea, le reamintesc tuturor domnilor şi doamnelor directori, cât și administratorilor unităților de învățământ, pentru că ei se ocupă direct de achizitiile publice ale școlilor, că dacă au luat un examen, nu înseamnă că sunt de neatins, indiferent de conduită şi de ceea ce fac din poziţia de manager sau administrator!
Reamintesc părinților și profesorilor din municipiul Slatina că Primăria alocă anual unităților de învățământ aproximativ 160 miliarde lei vechi pentru care directorii și administratorii sunt direct responsabili de cheltuirea banilor publici”, scrie primarul Slatinei.
Vineri, 20 mai a.c., au fost semnalate mai multe cazuri de elevi care au prezentat grețuri, vărsături, cefalee, frisoane, dureri abdominale. Luni, 12 elevi au absentat, având aceleași simptome. Marţi, 24 mai, spre miercuri 25 mai, nouă elevi din internatul colegiului au fost transportaţi la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Miercuri au absentat 94 de copii de la clasele din învățământul primar.
Probele sunt la laboratoarele DSP şi rezultatul se lasă aşteptat.