Ce vrea să facă un primar din Olt… Nu s-a mai făcut de ani buni acolo

Date:

Anul 2023 debutează, pentru o localitate care cândva strălucea, datorită celui care ajunsese departe, după ce plecase de acasă. De ani buni, comunitatea nu a mai beneficiat de proiecte adresate lor. Însă, de mai bine de doi ani, oraşul Scorniceşti, căci despre această localitate este vorba, proiectele ambiţioase prind contur, iar beneficiarii, locuitorii acestei aşezări, se bucură de faptul că au o zonă care face parte, aşa cum trebuie, din Europa modernă.

Cum nu are stare, primarul Daniel Tudor, anunţă noi proiecte. Este vorba despre începerea lucrărilor de pregătire a drumurilor pentru asfaltarea ulterioară a lor, dar și taluzarea șanțurilor în vederea betonării acestora. Lucrările încep de mâine.

Continuăm și în anul 2023 cu alte obiective benefice localității noastre. Începem, astfel, cu proiectul privind asfaltarea drumurilor comunale din Scornicești. În acest sens, am avut o importantantă întâlnire de lucru cu reprezentantul firmei care se ocupă de efectuarea lucrărilor pentru a stabili, de comun acord, care va fi ordinea desfășurării lor. Desigur, se va ține cont atât de condițiile meteorologice din această perioadă a anului, cât și de alte lucrări care se desfășoară pe anumite străzi, altele decât cele de asfaltare. Suntem la început de an, avem aceeași determinare și ne-am propus să finalizăm cât mai multe proiecte care, adăugate la cele deja implementate, să redea Scorniceștiului imaginea și strălucirea pe care le merită!”, declară primarul Tudor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Tradiţia continuă. Când vedem „Singur acasă” la PROTV

Dacă ai terminat toate serialele de pe Netflix şi...

Minibiblioteci, în parcurile din Slatina

Într-o inițiativă menită să încurajeze lectura și să aducă...

6 motive pentru care sa incepi distractia intr-un casino online

Daca te-ai gandit vreodata pana acum sa te distrezi...

Caracal 486

Într-o zi de 17 noiembrie 1538 (anul 7047), în...