A doua duminică din Post îi găseşte pe oameni cu bunele şi relele lor. Cuvintele zidesc, cuvintele vindecă suflete. Cuvântul Domnului zideşte, iar acesta, prin graiul unui ierarh vindecă.
Păcatele nu lasă doar urme sociale, ci si fizice, ne atrage atenţa preasfântul.
Ca în fiecare duminică, Episcopul Slatinei și Romanaților, Sebastian, ne iese în cale cu pilde tămăduitoare.
În această cuvântare, face referire la slăbănogul din Capernaum − Marcu. 2, 1-12)
„Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului (paralizatului): fiule, iertate îți sunt păcatele tale! (…) Și s-a sculat (acela) îndată și, luându-și patul, a ieșit (sănătos)…”
„Niciunul din martorii minunii nu se aștepta ca vindecarea paralizatului să rezide tocmai în iertarea păcatelor lui. Acesta a și fost motivul pentru care toți, inclusiv dușmanii lui Hristos, au rămas uimiți și nimeni nu I-a mai putut reproșa nimic. Toți au rămas să cugete la acest fapt, la care medităm și noi astăzi.
Luați seama, ne atrage atenția Domnul, că păcatele nu sunt doar simple gânduri, cuvinte, ori fapte înscrise undeva, într-o «carte a vieții», ci ele provoacă și boli, paralizie chiar, până și în trupurile noastre, nu doar paralizie a voinței, a sufletului, a creșterii și dezvoltării personalității noastre! Aceasta este adevărata tragedie a păcatului și de aceea Hristos îl înfierează atât de mult.
Păcatul are implicații asupra ființei noastre întregi – suflet și trup. Ne poate îmbolnăvi. Și, iată cum:
– Suferim de stomac, de ficat, ori de inimă? Nu cumva, motivul acestor afecțiuni este îmbuibarea, adică abuzul de mâncare și de băutură? Așadar, păcatul lăcomiei sau al nepostirii?
– Acuzăm dureri de cap inexplicabile și tulburări ale sistemului nervos. Nu cumva acestea se explică, între altele, prin faptul că ne lăsăm adeseori stăpâniți de mânie ori isterie până la ieșirea din minți? Nu cumva ducem o viață destrăbălată, pierzând nopțile și ruinându-ne, astfel, sănătatea? Este vorba de păcatul mâniei și de păcatul desfrânării!
– Suntem depresivi și reclamăm afecțiuni psihice? Nu cumva acestea se întâmplă pentru că ne lipsește credința în Dumnezeu? Pentru că ne lăsăm pradă deznădejdii, dezolării și decepțiilor de tot felul? Pentru că petrecem în lipsă de iubire, de comunicare și comuniune? Prin urmare: păcatul necredinței, al deznădejdii, al lipsei de iubire, al fugii de Spovedanie și de Cuminecare cu Sfintele Taine!”.
La finalul predicii sale, episcopul face referire la războiul din Ucraina, întrebându-se dacă acesta este urmarea unor păcate.
„Oare conflictul acesta militar din Ucraina, care provoacă atâtea pagube și pierderi de vieți omenești, nu este, și el, tot o consecință a unor păcate ca cele de mai sus? A lăcomiei și a ambiției de putere și de stăpânire? Și dacă da, înțelegem noi să ne curățim de unele ca acestea? Avem noi credința că, așa cum Domnul a săvârșit minunea vindecării paralizatului astăzi, poate face și minunea înțelepțirii și împăcării noastre, astfel încât să încetăm odată a ne mai război unii cu alții pentru putere, pentru influență, pentru resurse?!…”, închide acesta.
