EXCLUSIV | Valentina Fătu şi Vasile Muraru, oamenii care vindecă suflete prin umor. Mesaj pentru olteni | VIDEO

Date:

Teatrul de revistă a debutat, în România, la scurt timp după formarea României Mari din 1918. Mai precis la 2 iulie 1919, cu cupletul „Cotoiul e pe varză, pisica-i pe orez”, avându-l protagonist pe genialul Constantin Tănase. Ambiţia şi creativitatea marelui Tănase au dus Revista românească pe cea mai înaltă treaptă a artei teatrale şi nu numai. Indiferent ce titulaturi a purtat, pe scena instituţiei Revistei româneşti au urcat nume şi oameni mari: Maria Tănase, Stroe și Vasilache, Horia Șerbănescu, Gică Petrescu, Luigi Ionescu, Puiu Călinescu, Doina Badea, Margareta Pâslaru, Vasilica Tastaman, Fărâmiță Lambru, Stela Popescu, Nicu Constantin, Nae Lăzărescu, Cristina Stamate, Alexandru Arşinel etc.

Alte generaţii de actori umplu scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” prin talentul lor şi jocul actoricesc. După plecarea la Stela sau la stele a lui Alexandru Arşinel, conducerea teatrului a fost preluată de un alt titan al teatrului şi filmului românesc: Vasile Muraru. După decesul regretatului Nae Lăzărescu, alături de acesta se află Valentina Fătu. Împreună cu aceasta, formează un cuplu umoristic fantastic. Momentele lor sunt aşteptate mereu de către public, sunt mereu pline de umor, actualizate la subiectele zilei.

Valentina Fătu, născută în localitatea Dridu, judeţul Ialomiţa, în anul 1971, este actriţă cu acte în regulă, plus talent peste măsură. Cu acelaşi talent s-a prezentat şi în faţa comisiei formată din Tamara Buciuceanu, Ion Lucian, Cristina Stamate, Biţu Fălticineanu şi Vasile Donose. Pe aceştia i-a convins că merită să facă parte din galeria de artişti ai Teatrului „Constantin Tănase”. Pentru câţiva ani a fost prezentă la mai multe emisiuni de la postul Acasă, unde a oferit momente umoristice de neuitat. Este iubită de camerele de filmat şi prezenţa sa la televiziune (printre care şi emisiunea Tradiţii de la bunica) este un fapt de normalitate.

Vasile Muraru s-a născut pe meleaguri nemţene acum 67 de ani şi, de mai bine de 40 de ani, joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. A jucat în filem precum Expresul de Buftea, Căsătorie cu repetiție, Cuibul de viespi, Tusea și junghiul, Liceenii în alertă, Oameni de treabă etc. şi în serialul La bloc.

Acest cuplu umoristic de excepţie a fost prezent la Coteana, la sărbătoarea comunei, care a avut loc pe 8 august 2023. Spectacolul şi interactivitate au fost răsplăte cu aplauze de către publicul din Coteana.

Înainte de a urca pe scenă, cei doi au oferit un scurt interviu în exclusivitate Agendei Virtuale.

Poporul român mai este vesel, mai ştie să consume umor?
Vasile Muraru: Poporul român ştie să consume umor, pentru că este un popor vesel, chiar dacă acum este puţin serios.

Valentina Fătu: Eu cred că poporul nostru, printre alte multe daruri, are şi acesta de a face haz de necaz, e specific naţiei şi specific teatrului din care venim. Suntem artişti la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, iar deviza lui Constantin Tănase a fost: „Dacă nu putem să facem altceva, măcar să facem haz de necaz!”. Cred că am devenit experţi în asta.

Pe dumneavoastră, domnule Muraru, publicul naţional vă ştie cu un alt partener, cu Nae Lăzărescu. Cum e cu doamna Fătu?
Vasile Muraru: Cu doamna, momentul artistic a devenit mult mai complex, a devenit altceva şi iată că am împlinit 10 ani de când formăm o echipă. Timpul trece, realizările se văd. Mulţumim lui Dumnezeu că lumea ne-a îmbrăţişat!

Un mesaj pentru olteni?
Valentina Fătu: Oltenii să fie la fel de viguroşi, să ne mai dea şi nouă. Suntem deja cetăţeni de onoare ai Festivalului Oltenii şi restul lumii, avem şi paşaport de oltean, iar de când primirăm prazu’, aflarăm şi beneficiile culinare ale acestuia (râde). Să fie sănătoşi, să nu-şi piardă speranţa şi să creadă că lucruri bune se vor întâmpla.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Tradiţia continuă. Când vedem „Singur acasă” la PROTV

Dacă ai terminat toate serialele de pe Netflix şi...

Minibiblioteci, în parcurile din Slatina

Într-o inițiativă menită să încurajeze lectura și să aducă...

6 motive pentru care sa incepi distractia intr-un casino online

Daca te-ai gandit vreodata pana acum sa te distrezi...

Caracal 486

Într-o zi de 17 noiembrie 1538 (anul 7047), în...