Jandarm originar din Scorniceşti, erou pe autostradă!

Date:

Cu o literatură demnă de stors câteva sentimente din sufletul cititorului, care nu mai are timp să citească o carte, Jandarmeria Română prezintă un episod eroic al unui tânăr jandarm, originar din Scorniceşti: sergent major Florian Daniel Vlaicu, subofițer în cadrul Batalionului 3, Jandarmeria Capitalei, absolvent al Școlii Militare de Subofițeri de la Drăgășani, promoția octombrie 2022.
Cu toate momentele operei: expoziţiunea, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant şi deznodământul, biroul specializat pe literatură narează:

„Duminică seară, ora 18.00. Florin era pe autostrada A1, se întorcea spre București. La un moment dat, în dreptul localității Bolintin Vale, a văzut mai multe mașini cu luminile de avarii aprinse, care ocoleau locul unui accident. Colegul nostru a încetinit și a observat un bărbat întins pe jos, chiar în dreptul separatoarelor de benzi de pe autostradă. A coborât din mașină și a mers să vadă despre ce e vorba. Se auzeau strigăte de ajutor.
Un bărbat de aproximativ 60 de ani fusese accidentat de o mașină după ce încercase să traverseze autostrada, făcându-și loc printre autovehicule. La volanul mașinii care l-a lovit se afla o femeie, care acum era în stare de șoc.
Florin a observat că bărbatul avea o rană deschisă la piciorul drept. L-a așezat într-o poziție de siguranță și a telefonat imediat la 112, solicitând sprijinul echipajelor medicale și de poliție. Între timp, Florin a semnalizat zona cu triunghiuri reflectorizante și a dirijat circulația.
Până la venirea ambulanței a rămas lângă victimă și a încercat să o liniștească pe femeia care conducea mașina. Bărbatul a fost apoi preluat de echipajul medical și condus la spital pentru îngrijiri”, se arată în postarea pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Senatorul Robert Ghiță: ”Voi vota împotriva ”Ordonanței Sărăciei””

Partidul Oamenilor Tineri va semna și va vota moțiunea...

Apa se oprește în partea de sus a municipiului Slatina

Furnizarea apei potabile va fi oprită în partea de...

Primăria Slatina organizează ”Atelierele Copilăriei”

Primăria Municipiului Slatina va organiza, sâmbătă, 12 iulie, în...

Florin Cîrstea: ”Am semnat contractul pentru realizarea rețelei de canalizare în comuna Brebeni”

Primăria Brebeni, reprezentată de edilul Florin Cîrstea, a semnat...