Sfârșit tragic pentru un bărbat de 78 de ani din Scornicești. Acesta și-a găsit sfârșitul, vineri, 16 februarie, sub roțile unui autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, pe strada Rusciori, din oraș.
”Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din comuna Poboru și un pieton, respectiv un bărbat de 78 de ani, din orașul Scornicești. În urma evenimentului rutier, pietonul a decedat.” transmite IPJ Olt.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.