Judeţul Olt poartă această denumire cu puţin după anul 1200, după străvechiul râu Olt. Atestarea documentară a judeţului Olt are loc printr-un document de întărire, emis de domnul Ţării Româneşti, Radu cel Mare, la 26 aprilie 1500. Prin document, voievodul consemnează ridicarea mănăstirii Ostrov, din Vâlcea şi înzestrarea călugăriţelor aşezării de lângă Cozia.
„Din mila lui Dumnezeu, Io Radul voievod şi domn a toată ţara Ungro-vlahiei, fiul preabunului şi marelui Vlad voievod. Am ridicat dorinţa către a tot
cinstitele, dumnezeieştile biserici, dupà cuvîntul prorocului: «În care chip
doreşte cerbul către izvoarele apelor, tot aşa doreşte şi sufletul meu către tine, Doamne».
« Fericit bărbatul care miluieşte şi în toatà ziua se indulceşte întru domnul».
De aceea, nevoindu-mă şi eu către atotsfintele şi dumnezeieştile biserici, mai ales către acest cinstit sfânt loc, mănăstirea numita Ostrov, hramul sfintei şi prea curatei şi prea binecuvîntatei stăpinei noastre, născatoare de Dumnezeu şi pururea fecioară Maria şi cinstitei şi slăvitei ei naşteri. lată am văzut-o sărăcita de binecinstitorii, sfintrăposaţii domni, moşii şi strămoşii noştri şi m-am gîndit şi domnia mea să innoiese şi să intaresc, şi să să miluiesc, şi să zidesc, cît ne este cu putinţă, după puterea noastra, din stăpînirea dată nouă de Dumnezeu, ca să fie obroc sfintei mănastiri, pe fiecare an cîte 2000 aspri, ea sa vie surorile de la sfînta mănăstire la inviere, sa ia obrocul sfintei mănăstiri. Şi din judetul Oltu cinci găleiţi ohabnice de grîu şi de orz cinci găleţi şi din vinăriciul domnesc de la Rîmnic pe fiecare an, cîte 200 de vedre de vin.
Acestea le-am dăruit domnia mea, ca să fie spre întărirea sfintei dumnezeieştii mănăstiri şi preacinstiţilor călugări de hrană, iar noua spre veşnica pomenire şi părintilor noştri şi rugăciunile preacuratei stăpînei noastre, născătoare de Dumnezeu să ne învrednicească de şederea la dreapta, ceea ce toţi dorim să dobîndim, să ne fie ajutătoare şi sprijine caldă
şi cu rugăciunile voastre, amin.
Si eu, Oncea grămătic, care am scris în cetatea de scaun Tirgovişte, luna aprilie 26 zile, în Duminica Tomii, indiction 3, temelia 29 şi de la Adam anul 7008 1500.
Io, Radul voievod, din mila lui Dumnezeu, domn.”
Judeţul Olt s-a dezvoltat, în principal, datorită muncii pământului. Prezenţa omului pe aceste meleaguri este atestată încă din paleoliticul inferior (cca 1.700.000-100.000.000 î.e.n.).
Într-o perioadă îndelungată de timp, după 1700, întâlnim districtul Oltu, redevenit judeţ odată cu reforma administrativă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Judeţul Olt este desfiinţat în anul 1950, odată cu judeţul Romanaţi. În cadrul reformei administrative din februarie 1968, judeţul Olt este reînfiinţat, fiind format, în mare parte din vechile judeţe Olt şi Romanaţi.
În octombrie 2018, „Comitetul de la Caracal” a propus adăugarea la numele judeţului Olt a vechii denumiri a judeţului care se afla în partea dreaptă a Oltului. Referendumul întins pe două zile nu a avut cvorumul necesar.
Etimologie
Eleti, Alutus şi Olt sunt hidronime care au aceeaşi vatră lingvistică. Cea mai veche denumire vine din indo-proto-europeană, străbunica limbilor elenice (unde întâlnim denumirea de Eleti, care însemna „înalt”), a limbilor italice (unde întâlnim denumirea de Al(u)tus, care înseamnă „înalt”, dar alutus este şi un anumit tip de bronz) şi a limbilor romanice, din care face parte şi limba romanică estică aromâna, mama limbii române (unde întâlnim denumirea de Oltu). Trei denumiri ale unei ape. Nu există niciun document cunoscut, care să menţioneze „naşterea” judeţului Olt, ceea ce se poate considera documentat sunt câteva documente greceşti (din 800-900 şi 1100-1200 e.n., care se găsesc în Statele Unite ale Americii, Grecia, Vatican şi Germania. Prima denumire documentată este cea de Eleti, care apare într-o scriere ce pare a fi un poem, cu referire la apa curgătoare şi zona unde a fost întâlnit firul râului Olt, adică zona care astăzi reprezintă judeţul Olt. În 1100, Ptolemeu, cărturar egiptean, care scria în greceşte şi locuia în Elada (Grecia), menţionează denumirea de Alutus în Tabula Peutingeriana (harta Peutinger). Abia în anul 1233 întâlnim denumirea aromână/românească Olt.
