Olteni la superlativ | Victor Iacobescu, omul prezentului, care construieşte viitorul tinerilor

Date:

Adună în jurul său pe cei mai buni, pe cei care vor să descopere tainele limbii române. Este prietenul şi pare mai mult colegul elevilor săi. Comunicarea este punctul său forte. Nu comunicarea standard, formală, ci aceea prietenoasă. Este profesor de limba şi literatura română la Colegiul Național „Radu Greceanu“ din Slatina.

În cadrul activităţii şcolare „Săptămâna verde”

A fost inspector şcolar general şi a îndeplinit cu profesionalist misiunea. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Olt a fost, sub conducerea sa, o instituţie deschisă, iar la conferinţele de presă, jurnaliştii erau aşteptaţi cu poezii. Nu e nevoie de niciun moment de suspans pentru a-l prezenta pe cel mai cunoscut prof’ de română din judeţul Olt: Victor Hariton Iacobescu.

Respectat de comunitate, un om care respectă comunitatea, Victor Iacobescu este un profesor cu simţ civic şi ia atitudine ori de câte ori este nevoie.
Este profesorul care a intrat în lumea tinerilor pentru a-i aduce spre punctul său de interes: formarea de destine şi educarea elevilor.

În timpul liber, profesorul Iacobescu scrie poezii şi nu numai. Menţionăm două dintre volumele care poartă semnătura sa: „În căutarea lui Annabel Lee” şi „Corespondent pe frontul din trecut”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

VIDEO. Accident spectaculos în Balş. Patru maşini implicate. Printre victime, un copil

Un accident grav s-a petrecut, cu puţin timp în...

Comuna Brebeni, gazda călușarilor în ultima zi a Festivalului Călușul Oltenesc

Duminică, 15 iunie 2025, în ultima zi a Rusaliilor,...

Fănel Bădici rămâne președintele USR Olt

În cadrul Conferinței Județene USR Olt, desfășurată în municipiul...