Un preot din Argeş, pe nume Vasile Loghin, este acuzat că terorizează o familie, care se învecinează cu proprietatea acestuia. Familia spune că trăieşte de trei ani în teroare. Totul ar fi început de la o problemă minoră, iar cu timpul a escaladat totul. Preotul ar face scandal, înjură, aruncă cu petarde în curtea familiei, ameninţă şi se urinează pe gardul vecinilor. Aceştia au montat o cameră de supraveghere, care a filmat cum preotul aruncă cu pocnitori sau se urinează pe gard.
„Noi suntem din Moșoaia. Avem o mare problemă cu preotul Vasile Loghin. Suntem vecini de șase ani, din 2016. El era acolo și avea magazia de lemne pe terenul pe care l-am cumpărat noi. Cei care ne-au vândut nouă erau în tratative și cu el să i-l vândă, dar el voia să dea un preț mai mic. De aceea el crede că suntem pe terenul lui. Ne-a aruncat și petarde în curte, ne bombardează, ne terorizează. Ne face viața un calvar. Ne-am pierdut liniștea. Ne-a aruncat de mai multe ori petarde”, spune Florin, membru al familiei.
Publicaţia Jurnalul de Argeş l-a contactat pe preot, pentru a-i solicita un punct de vedere. Acesta se apără:
„Este un vecin cu care avem probleme din 2018, ne-a terorizat. A făcut un atelier. El nu are serviciu, se ocupă cu dezmembrări și repară mașini. Face gălăgie. Noi în 2018 am făcut sesizare la poliție. De când a făcut soția, din octombrie anul trecut, sesizare la poliție, nu mai face zgomot noaptea. După zece seara, într-adevăr, acum nu mai lucrează. Dar el s-a dus la Arhiepiscopie, la Protoierie, ne-a făcut plângeri acolo, ne-a filmat în curte. Într-adevăr, și eu am greșit, că aveam un coteț de găini. A venit o vulpe și pe fiecare zi omora câte o găină și am aruncat cu pocnitoarea, dar nu la vecini în curte, cum zice el. Ne înregistrează.
Avem un wc în curte. Acolo s-au dus meseriașii care au muncit la izolarea casei. Și eu mă duc acolo, că avem un singur wc în casă. I-a filmat pe meseriași. Și pe mine m-a filmat, când m-am dus la toaletă. Eu acasă tămâi întotdeauna, eu fac sfeștanie în casă și în curte. De cinci ori pe an și întotdeauna. Și mașina, la animale, toată gospodăria o tămâiez. El a pus camere de luat vederi în atelierul lui. I-am spus să nu mă mai filmeze”.
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a emis un punct de vedere într-un limbaj de lemn:
„Cu toate acestea, deşi nu sunt reclamate aspecte din activitatea desfăşurată de preotul menţionat anterior în cadrul parohiei unde slujeşte, întrucât misiunea slujitorului Domnului este o permanentă lucrare în societate şi în familie, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului efectuează o cercetare internă în cazul preotului Loghin Vasile, iar dacă cele sesizate se confirmă, vor fi dispuse măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile regulamentare bisericeşti”.