A 21-a generaţie de absolveţi ai USAMV Slatina

Date:

Au trecut 25 de la înfiinţarea filialei de la Slatina a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. De aici au plecat, spre a pune în practică cele învăţate şi a deveni lideri, peste 1400 de absolcenţi.

Într-un cadru familial, a avut loc, joi, 30 mai 2024, festivitatea de absolvire a Promoției 2020 – 2024 a Filialei Slatina a Facultății de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.
Vizibil emoţionaţi, absolvenţii îşi iau la revedere de la 4 ani de emoţii, reuşite, împliniri, cunoştinţe şi o perioadă care i-a pus la încercare: pandemia.
Alături de ei s-au aflat cadrele didactice, care le-au îndreptat paşii pe drumul cel bun.

„Ne aflăm la un final festiv, dar şi la un început care se raportează la viaţă, ca o continuă lecţie. Suntem în faţa dumneavoastră, dragi absolveţi, pentru a celebra perseverenţa, puterea de a învăţa, puterea de a trece peste sute de examene. Mesajul nostru este să vă raportaţi la viaţă ca la o frumuseţe a unui destin ce trebuie străbătut.”, a spus conf. univ. dr. Victor Tiţa, directorul Filialei de la Slatina a USAMV.

La eveniment au fost prezenţi Ionuţ Ivan, vicepreşedintele CJ, subprefectul Cosmin Floreanu, Marius Ciurea, inspector şcolar la ISJ Olt, Marius Micu, decanul Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, şi Toma Dinu, fost decan, actual şef de departament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

„Bucuria Crăciunului”, un spectacol marca Lyra Band

Muzica de calitate răsună pe scena Centrului Cultural „Eugen...

Incendiu la un autoturism, pe DEx12, în zona Milcov. Tragedie evitată

Astăzi, pe Drumul Expres, în zona comunei Milcov, şoferul...

Prezidenţiale: se reia întreg procesul electoral, a decis CCR

    În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea...