Cine este Ionel Emanuel Oproiu, omul pe care PNL mizează pentru șefia CJ Olt

Date:

PNL Olt a anunțat validarea candidaturii lui Ionel Emanuel Oproiu la funcția de Președinte al Consiliului Județean Olt.

Pentru a-l cunoaște mai bine pe liberalul Oproiu, am aruncat o privire pe CV acestuia de unde reies următoarele.

Emanuel Oproiu s-a născut pe data de 18 mai 1981 în Târgul Jiu.

  • În perioada 1995-1999 a absolvit Liceul „Ecaterina Teodoroiu“ Târgu Jiu, Jud. Gorj.
  • 1999-2004 a urmat cursurile Facultății de Științe Economice din cadrul Universității din Craiova.
  • 2006-2008 a urmat cursurile de master la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității din Craiova.
  • În perioada 2004-2006 a fost economist în cadrul societății SC DECORA STIL SRL.
  • Din 2006 și până în 2008 a fost economist la SC SCADT SA. Din 2008 și până în 2010 a fost Director General Adjunct în cadrul aceleași societăți. Apoi, din 2010 și până în 2014 a fost Manager Patrimoniu tot la SCADT.
  • În perioada 2014-2016 a fost subprefect de Olt.
  • 2016-2017 a lucrat în Senatul României.
  • În perioada 2017-2019 a fost administratorul public al orașului Scornicești.
  • În 2020 a fost șef la Inspectia de Stat Pentru controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalațiilor de Ridicat.
  • Din toamna lui 2023 este director general al Agenției Naționale pentru Locuințe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Opoziția se unește! Deputatul Mihai Ţiu semnează Moțiunea de Cenzură

Deputatul S.O.S. România, Mihai Țiu, a semnat Moțiunea de...

Bărbat din Pleșoiu, dispărut

PREDA DAN, în vârstă de 49 de ani, din...

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

STOICA ILIE anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de...

Scornicești: Un nou bloc social

Daniel Tudor, primarul orașului Scornicești, vine cu o veste...