Două zile de distracţie maximă, la „Târgul fetelor de la Coteniţa”

Date:

Pe 14 şi 15 august, în ajunul şi ziua în care se cinstea Adormirea Maicii Domnului, la Coteana, în parcul comunei, a avut loc o nouă ediţie a „Târgului fetelor de la Coteniţa”. De organizarea acestei ediţii s-a ocupat primarul comunei Coteana, Ionuţ Dima.

La eveniment au participat şi lideri judeţeni, printre care Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Virgil Delureanu, vicepreşedinte al aceleiaşi instituţii, deputaţi, directori de deconcentrate şi, nu în ultimul rând, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

foto: VGTV Regional

La târgul de fete au participat fete care şi-au etalat zestrea.

Invitaţii evenimentului au fost mulţi, organizaţi să urce pe scenă în cele două zile. În prima zi au urcat Marcela Fota, Constantin Ştefan, Violeta Constantin, Dorina Mete şi Sorina Dinu. În cea de-a doua zi, şi-au dat concursul Marian Medregoniu, Cornel Cojocaru, Reyna Vox şi Roberta Crintea.

Primarul Ionuţ Dima a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Serile s-au încheiat cu jocuri colorate de artificii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

PSD Olt îl propune pe Florin Barbu pentru Ministerul Agriculturii

Sâmbătă, 21 iunie, în cadrul Consiliului Politic Județean, delegații...

Cele mai așteptate filme vin la Cinema Slatina

Săptămâna începe în forță la Cinema ”Eugen Ionescu” Slatina...

Baza Sportivă ”Ion Pârvulescu”, inaugurată pe 28 iunie

Baza Sportivă ”Ion Pârvulescu” de la Școala Gimnazială nr....

Ziua Comunei Ipotești. Spectacol extraordinar, cu artiști îndrăgiți

Primăria, condusă de primarul Constantin Necşuţ, și Consiliul Local...