IMAGINEA SĂPTĂMÂNII | S-a găsit cinema la Slatina

Date:

De mai bine de trei ani, capitala judeţului Olt, Slatina, nu are cinema. Situaţie care se repetă după 20 de ani. Fostul Cinema „Alutus” a fost desfiinţat şi spaţiul a fost modificat pentru a face loc Centrului Cultural „Eugen Ionescu”, dotat cu două săli mici de cinema şi o sală mai mare pentru spectacole şi concerte.
Cândva, municipiul Slatina era împânzit de cinematografe, din perioada interbelică până puţin după 1990.
În ultimii ani, cât cinematograful a lipsit din locurile de petrecut timpul liber, în fiecare vară au funcţionat cinematografe în aer liber, în cadrul unor festivaluri organizate în anotimpul fierbinte.

Într-un local slătinean, unde fumul de mici trece pe la nasul fiecărui om, mușteriii priveau la film, la televizorul deschis pe postul Kanal D. Din imagine reiese că rula un film din seria de comedii franceze „Jandarmii”, cu Louis de Funes în rolul principal.

Slătinenii vor să vadă, dar nu are cine să le dea să vadă. Găsesc soluţii. Noroc cu barurile şi restaurantele dotate cu televizoare… Primăria capitalei de judeţ nu a găsit rezolvare. Sunt câteva soluţii, unele foarte simple. Ţinând cont că există un serviciu de cultură, comisie de cultură la nivelul Consiliului Local, e treaba dânşilor să prezinte propunerile şi soluţiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Olt: Biciclist de 12 ani mort după ce a fost lovit de un autoturism

Un accident grav a avut loc marți, 15 iulie,...

Comuna Tia Mare se pregătește de sărbătoare

Consiliul Local și Primăria Tia Mare au pregătit un...

Moțiune de cenzură: Deputatul Mihai Ţiu a votat pentru demiterea Guvernului Bolojan

Opoziția parlamentară a votat în bloc moțiunea de cenzură...

Mugurel Breoi: ”Pe 20 iulie NU organizăm ,,Sărbătoarea secerișului,,”

Primarul comunei Șerbănești, Mugurel Breoi, a anunțat că în...