Muzică şi voie-bună, la sărbătoarea comunei Schitu

Date:

Pentru al cincilea an, administraţia comunei Schitu, condusă de primarul Marian Lunganu şi viceprimarul Claudiu Moşteanu, a organizat o grandioasă petrecere câmpenească, cu ocazia zilei comunei, pe 8 septembrie 2023, de Naşterea Maicii Domnului. Multă lume a onorat invitaţia edilului-şef, iar standurile comerciale au deservit plăcerile clienţilor. Copiii s-au putut juca la un tobogan gonflabil şi la trenuleţe.

„În primul rând, vreau să urez un călduros «La mulți ani!”, tuturor celor care poartă numele sfânt al zilei de zi. După cum știți, am acordat în fiecare an premii pentru cuplurile din comună care au împlinit 50 de ani de căsătorie, moment de mare bucurie pentru mine. Se spune că abia la 50 de ani, căsnicia își dovedește cu adevărat rezistența în timp și, tocmai de aceea, se sărbătorește cu aur. Am premiat cinci cupluri din comuna noastră care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie neîntreruptă.”, a declarat Marian Lunganu, la începutul sărbătorii.

Premii şi recunoştinţă
Spectacolul pregătit de organizatori a început în jurul orei 16:00, când pe scenă au urcat „Voiniceii Schitului”, ansamblul folcloric al comunei.
După acest moment, prin grija pe care o poartă nucleunului unei comunităţi, familia, primarul Lunganu a oferit premii în diplome şi bani pentru familiile care au demonstrat fidelitate în cei 50 de ani trecuţi de la căsătorie.
Ioana și Nicolae Stanca, Gheorghița și Marin Căruntu, Gheorghița și Nicolae Calcan, Gherghina și Ion Iacob, Ana și Ion Preduț, Angelica și Gheorghe Breazu, au fost recompensaţi de către primărie cu ocazie celebrării Nunţii de Aur.
Acesta a mai premiat-o şi pe unica elevă din comună, care a reuşit să obţină media generală 10 la învăţătură, Andreea Monica Delurean.

Un alt moment important a fost acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al comunei Schitu doctorului neurolog Renică Diaconescu, pentru aportul profesional din cadrul Spitalului Judeţean Olt şi sprijinirea proiectelor comunei natale.
Actul s-a petrecut în faţa şefilor judeţului Olt, a unei părţi a parlamentarilor judeţeni şi a directorilor anumitor deconcentrate oltene.

Spectacol de zile mari
Evenimentul a continuat cu un spectacol extraordinar organizat de Costel David Music-Show, care a adus îndrăgiți interpreți care au urcat pe scena de la stadion: Niculina Stoican, , Dorina Mete, Costel David, Ștefan Minulescu Rona Riva și Cristian Rizescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Hora Satului la Studina

Primăria și Consiliul Local Studina, în frunte cu edilul...

Surpriza pe care au avut-o slătinenii când au vrut să comande ceva de pe Glovo

Slătinenii care au terminat de consumat cozonacii şi salata...

Episcopul Sebastian: „SABIA RĂZBOIULUI ȘI CRUCEA PĂCII”, scrisoare pastorală la Învierea Domnului

Cu ocazia Învierii Domnului, preasfântul Sebastian, Episcopul Slatinei și...

De 1 Mai, la Pădurea Strehareţi – muzică şi voie bună!

Cu mic, cu mare, slătinenii s-au îndreptat către Pădurea...