Preot din Argeş, acuzat de o familie că terorizează şi se urinează pe gardul lor | VIDEO

Date:

Un preot din Argeş, pe nume Vasile Loghin, este acuzat că terorizează o familie, care se învecinează cu proprietatea acestuia. Familia spune că trăieşte de trei ani în teroare. Totul ar fi început de la o problemă minoră, iar cu timpul a escaladat totul. Preotul ar face scandal, înjură, aruncă cu petarde în curtea familiei, ameninţă şi se urinează pe gardul vecinilor. Aceştia au montat o cameră de supraveghere, care a filmat cum preotul aruncă cu pocnitori sau se urinează pe gard.

„Noi suntem din Moșoaia. Avem o mare problemă cu preotul Vasile Loghin. Suntem vecini de șase ani, din 2016. El era acolo și avea magazia de lemne pe terenul pe care l-am cumpărat noi. Cei care ne-au vândut nouă erau în tratative și cu el să i-l vândă, dar el voia să dea un preț mai mic. De aceea el crede că suntem pe terenul lui. Ne-a aruncat și petarde în curte, ne bombardează, ne terorizează. Ne face viața un calvar. Ne-am pierdut liniștea. Ne-a aruncat de mai multe ori petarde”, spune Florin, membru al familiei.

Publicaţia Jurnalul de Argeş l-a contactat pe preot, pentru a-i solicita un punct de vedere. Acesta se apără:
„Este un vecin cu care avem probleme din 2018, ne-a terorizat. A făcut un atelier. El nu are serviciu, se ocupă cu dezmembrări și repară mașini. Face gălăgie. Noi în 2018 am făcut sesizare la poliție. De când a făcut soția, din octombrie anul trecut, sesizare la poliție, nu mai face zgomot noaptea. După zece seara, într-adevăr, acum nu mai lucrează. Dar el s-a dus la Arhiepiscopie, la Protoierie, ne-a făcut plângeri acolo, ne-a filmat în curte. Într-adevăr, și eu am greșit, că aveam un coteț de găini. A venit o vulpe și pe fiecare zi omora câte o găină și am aruncat cu pocnitoarea, dar nu la vecini în curte, cum zice el. Ne înregistrează.
Avem un wc în curte. Acolo s-au dus meseriașii care au muncit la izolarea casei. Și eu mă duc acolo, că avem un singur wc în casă. I-a filmat pe meseriași. Și pe mine m-a filmat, când m-am dus la toaletă. Eu acasă tămâi întotdeauna, eu fac sfeștanie în casă și în curte. De cinci ori pe an și întotdeauna. Și mașina, la animale, toată gospodăria o tămâiez. El a pus camere de luat vederi în atelierul lui. I-am spus să nu mă mai filmeze”.

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a emis un punct de vedere într-un limbaj de lemn:
„Cu toate acestea, deşi nu sunt reclamate aspecte din activitatea desfăşurată de preotul menţionat anterior în cadrul parohiei unde slujeşte, întrucât misiunea slujitorului Domnului este o permanentă lucrare în societate şi în familie, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului efectuează o cercetare internă în cazul preotului Loghin Vasile, iar dacă cele sesizate se confirmă, vor fi dispuse măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile regulamentare bisericeşti”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Tradiţia continuă. Când vedem „Singur acasă” la PROTV

Dacă ai terminat toate serialele de pe Netflix şi...

Minibiblioteci, în parcurile din Slatina

Într-o inițiativă menită să încurajeze lectura și să aducă...

6 motive pentru care sa incepi distractia intr-un casino online

Daca te-ai gandit vreodata pana acum sa te distrezi...

Caracal 486

Într-o zi de 17 noiembrie 1538 (anul 7047), în...