SOLIDARI CU AMI GEBĂILĂ | O jurnalistă din Craiova, intimidată de IPJ Dolj să-şi dezvăluie sursele

Date:

Niciodată un jurnalist nu-şi poate dezvălui sursele. Este şi crezul nostru.

Ana-Maria Gebăilă, Ami, o jurnalistă din Craiova, a fost chemată să dea cu subsemnatul la structura de securitate de la IPJ Dolj. La începutul anului, jurnalista a scris ştirea cu titlul „Fiica directorului RAADPFL Craiova, prinsă drogată la volan” (click pe titlu). Fără a prezenta imaginea fiicei directorului Regiei de Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ sau alte date fictive, pentru a crea senzaţional gratuit. Ba chiar apare şi o poză cu dovada, pliculeţul cu droguri, găsit de poliţişti, care nu au infirmat cazul.
Sursele jurnalistei au fost sigure şi au oferit chiar şi imagini concrete.
Ce a făcut jurnalista? A scris pe baza unor informaţii şi dovezi certe.
Acum, aceasta trece printr-o presiune nu numai psihologică, fiind intimidată.

Când beizadelele din Craiova, și nu numai, umblă drogate și băute la volan, organele scot căpșoarele și răspund cu «da, să trăiți» la smiorcul tăticilor și mămicilor afectați de «tupeul» ziariștilor care își permit să scrie despre evenimentele din oraș.
Le fac dosare penale jurnalistilor și le cer, sub jurământ, fiindcă sunt citați ca martori (LOL), să răspundă la întrebări precum: de unde ai avut INFORMAȚIILE? CINE ți le-a DAT? CÂND? sub ce formă? Cercetata penal sunt eu, cu nume și prenume, și toate organele de poliție din galaxie, pentru scurgere de informații, divulgarea de secrete etc. Ce să mai, ca în filme. Cu proști!
Un procuror din România, țară membră UE, mă constrânge să îi spun, sub jurământ (la audieri, ca martor ești obligat să juri că spui tot ce știi, în vreme ce ca inculpat poți sa refuzi să faci vreo declarație, pentru ca orice spui poate fi folosit împotriva ta) cine sunt sursele mele jurnalistice. Da’, cine, Doamne iartă-mă, ține minte toate bârfele și știrile despre toate mizeriile din Craiova?! Eu, NU. Nu mai băgați presa în dubă pentru cai verzi pe pereți. CEDO, here I come!
P.S. Pentru infracțiunile de mai jos sunt cercetată. Cică tot MAI-ul, în frunte cu Lucian Bode însuși, ii dă lu Gebăilă, de la Craiova, informații. Mă adoră, ce să fac!? :))”, scrie jurnalista pe pagina sa de socializare.

Ceea ce se întâmplă nu este despre libertatea presei, ci despre îngrădirea libertăţii ei. Jurnaliştii de investigaţie sunt din ce în ce mai puţini. Unii dintre cei care erau, acum scriu de bine despre liderii politici şi îşi mai pun câte o cărămidă la vilă.

Presa are nevoie de o lege a ei! Presa are nevoie de libertate pentru a putea fi imparţială. SICAP-ul este plin de presă vândută, presă care nu va putea scrie nimic despre beizadelele politicienilor. Iar dacă o va face, va fi intimidată cu forţele care trebuie să apere bunul mers şi ordinea unui stat care vrea să ajungă în linia statelor europene.

Orice informaţii, materiale video, foto sau audio, documente, pot fi trimise la contactagendavirtuala@gmail.com. Vă garantăm protejarea identităţii în conformitate cu codul deontologic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Tradiţia continuă. Când vedem „Singur acasă” la PROTV

Dacă ai terminat toate serialele de pe Netflix şi...

Minibiblioteci, în parcurile din Slatina

Într-o inițiativă menită să încurajeze lectura și să aducă...

6 motive pentru care sa incepi distractia intr-un casino online

Daca te-ai gandit vreodata pana acum sa te distrezi...

Caracal 486

Într-o zi de 17 noiembrie 1538 (anul 7047), în...