Tragedia de la Crevedia se poate întâmpla şi la Slatina

Date:

Totul în România parcă stă pe un butoi cu pulbere. Aseară, în comuna Crevedia, de lângă Bucureşti, au avut loc mai multe explozii la un depozit GPL aparţinând fiului primarului de la Caracal.
În urma deflagraţiilor, doi oameni au murit, iar alţi 58 au fost grav răniţi. Printre răniţi se află şi 26 de pompieri. Mai multe persoane au suferit arsuri grave. Staţia în cauză nu mai avea autorizaţie de 3 ani.

Şi la Slatina, un astfel de eveniment tragic s-ar putea întâmpla, din cauza transformatoarelor electrice montate în special lângă blocurile de locuinţe. Aşa cum este cazul unui transformator de acest tip, care a fost montat pe spaţiul verde, în faţa blocului FA11 de pe strada Primăverii.

Locatarii imobilului şi-au dat seama că ceva nu e în regulă cu montarea echipamentului. Primaria Slatina si CEZ au dat înainte cu montarea acestuia, deşi nu au depus solicitare pentru emiterea avizului de securitate, spaţiul nu figura în cartea funciară şi nu se afla în registrul spaţiilor verzi.

„La ISU Olt nu s-a depus solicitare pentru emiterea avizului de securitate, pentru investiția «transformator electric» în cauză și nu s-a emis aviz de securitate la incendiu.
Menționăm că avizele și/sau autorizațiile de securitate la incendiu se emit pentru construcțiile/amenajările care se regăsesc în prevederile art. 1 din H.G. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și autorizării privind securitatea la incendiu, în baza prevederilor art. 30, alin. (1), (2) și (5), art. 30^1, alin. (1) și (2), art. 30^2, alin. (1) și (2) și art. 30^3, alin. (1) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împortiva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar investiția «transformator electric», în suprafață de 12 metri pătrați, nu se încadrează în prevederile art. 1 din H.G. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și autorizării privind securitatea la incendiu, pentru emiterea avizului de securitate la incendiu.
– Responsabilitate în ceea ce privește cuprinderea în proiect a tuturor măsurilor și mijloacelor de apărare împotriva incendiilor, specifice naturii riscurilor pe care le conțin obiectivele proiectate, precum și asigurarea asistenței tehnice necesare realizării acestora, revine proiectanților, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, executanții lucrărilor de construcții și de montaj de echipamente și instalații, sunt obligați să realizeze integral și la timp măsurile de apărare împotriva incendiilor, cuprinse în proiecte, cu respectarea prevederilor legale aplicabile acestora, așa cum este prevăzut la art. 24 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”, arată ISU Olt, prin purtătorul de cuvânt Alin Băseşteanu, într-un răspuns.

Pentru răcirea transformatorului este necesar uleiul. Un incendiu la acest tip de transformator ar produce pagube serioase, mai ales că este lângă un bloc de locuinţe. O altă problemă care se ridică este accesul autospecialelor ISU în caz de intervenţie. Strada Primăverii este destul de sufocată de maşini, iar la transformator accesul se face greu. Acesta nu este montat în spaţiu deschis, aşa cum este cel de pe strada Mănăstirii, din cartierul Clocociov.

Din cauză că cetăţenii au sesizat la timp modul ilegal privind montarea lui în faţa blocului, acesta nu este funcţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

„Bucuria Crăciunului”, un spectacol marca Lyra Band

Muzica de calitate răsună pe scena Centrului Cultural „Eugen...

Incendiu la un autoturism, pe DEx12, în zona Milcov. Tragedie evitată

Astăzi, pe Drumul Expres, în zona comunei Milcov, şoferul...

Prezidenţiale: se reia întreg procesul electoral, a decis CCR

    În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea...