Vieţi salvate datorită unei iniţiative a senatorului Siminica Mirea

Date:

Vacanţa parlamentară bate la uşă, motiv bun pentru un bilanţ al primei sesiuni parlamentare din 2024 şi a întregii activităţi parlamentare.
Senatorul Siminica Mirea este unul dintre parlamentarii judeţului Olt, care s-a implicat şi a luat atitudine în mai multe şpeţe.

Scăderea bruscă, în ultimii ani, a pierderii de vieţi omeneşti, de pe drumurile cu un pericol crescut, se datorează demersurilor insistente ale domniei sale la autorităţile competente. Astfel, separatoarele de sens, pe care le întâlnim în zona Pădurii Sarului sau Valea Mare, au salvat zeci de oameni, care puteau deveni victime colaterale în accidentele petreceute pe aceste rute. Separatoare de acest gen au fost montate în întreaga ţară, deoarece CNAIR a considerat bună această idee.

Senatorul este iniţiator sau cosemnatar a 93 de proiecte legislative, din care 36 au devenit legi. De asemenea, a susţinut 67 de declaraţii politice şi a formulat 161 de întrebări şi interpelări. Pe lângă acestea şi 5 interpelări adresate premierului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Patriarhia Română şi-a lansat propriul „Netflix”. Cât costă abonamentul pe platforma Trinitas Film

Patriarhia Română a lansat prima platformă de streaming creștin-ortodox...

Proiect de suflet. Primăria Brebeni a oferit trusouri pentru cei mai noi cetăţeni

Doi dintre cei mai noi membri ai comunității locale...

Vremea colindelor, la Inspectoratele de Poliţie şi Jandarmi din Olt

În pragul sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul de Poliție Județean...

Moș Crăciun a ajuns la copiii cuminți din Coteana

Atmosferă de sărbătoare, emoție sinceră și multe zâmbete în...